Președintele CJ Dolj: „Trebuie să primim rezultatul expertizei tehnice pe care o facem la Spitalul Județean Clinic de Urgență Craiova”

spital-urgenta-Craiova
Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a anunțat în cadrul ședinței de consiliu județean, derulate miercuri, că în scurt timp vor primi rezultatul expertizei tehnice care se face la Spitalul Județean de Urgență Craiova, șeful județului urmând a se întâlni și cu cei din conducerea unității medicale întrucât aceștia solicită continuu anumite sume de bani. Prioteasa dorește stabilirea priorităților acestui spital.
Reprezentanții Consiliului Județean Dolj nu au o dată certă cu privire la primirea unui rezultat al expertizei, dar nici nu va mai dura mult până la aflarea lui, potrivit președintelui CJ Dolj, Ion Prioteasa.„Trebuie să primim rezultatul expertizei tehnice pe care o facem la Spitalul Județean Clinic de Urgență Craiova pentru a vedea cum se comportă această unitate medicală la un seism mai mare și să comparăm această expertiză cu cea care a fost deja făcută. Din suma de bani care vine pentru spitalul regional, de 535 de milioane de euro, 50 de milioane revin Spitalului Județean de Urgență Craiova pentru consolidări. Aceste lucruri urmează a se petrece începând cu anul 2019”, a spus Prioteasa.Reprezentanții CJ Dolj se vor întâlni cu cei ai unității spitalicești pentru a stabili care sunt prioritățile, întrucât spune șeful administrației județene din Dolj, apar mereu adrese prin care se solicită diverse sume de bani.„Urmează să ne întâlnim cu reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Craiova pentru că ne tot vin adrese prin care ne sunt solicitați bani. Trebuie să ne întâlnim să ne spună care le sunt prioritățile. Noi ajutăm, nu am fost niciodată contra, dar nu putem să dăm la nesfârșit bani”, a mai menționat președintele CJ Dolj.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

