Actualitate· 1 min citire

Piaţa Chiriac din Craiova, reabilitată pentru sacrificarea mieilor de Paşte

6 apr. 2022, 07:02
Actualizat: 6 apr. 2022, 07:02
Piaţa Chiriac din Craiova, reabilitată pentru sacrificarea mieilor de Paşte

Piaţa Chiriac din Craiova, reabilitată pentru sacrificarea mieilor de Paşte

Articol scris de Ionut Jifcu

În Piața Chiriac vor avea posibilitatea să închirieze spații doar producătorii autohtoni

Lucrările de modernizare a Pieței Chiriac din Craiova sunt aproape gata, anunță edilul urbei, Lia Olguța Vasilescu. Autoritățile au readus în atenție faptul că aici se vor vinde doar produse autohtone românești, iar sectorul destinat sacrificării animalelor va fi funcțional de Paște.

Vasilescu a spus, într-o postare pe Facebook, că în prezent se fac ultimele retușuri ale celor două clădiri din piață.

„Lucrările de reabilitare a Pieței Chiriac, acolo unde se vor comercializa doar produse autohtone românești, se apropie de finalizare. Se fac ultimele retușuri la cele două clădiri: la cea unde va fi depozitul și zona frigorifică se face curățenie în interior, iar la magazinul unde se vor desface produsele lactate, carnea, fructele și legumele se finalizează, în perioada imediat următoare, partea exterioară.

Sectorul destinat sacrificării și comercializării animalelor va fi funcțional în perioada Sărbătorilor Pascale, urmând ca întregul complex să fie gata în iunie, după ce va fi terminată și achiziția mobilierului și vor fi semnate contractele cu producătorii”, a scris Olguța Vasilescu.

În Piața Chiriac vor avea posibilitatea să închirieze spații doar producătorii autohtoni.


Sursa: Realitatea de Dolj

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate