Actualitate· 1 min citire

Parfumuri contrafăcute, confiscate de polițiștii din Calafat

30 nov. 2019, 11:12
Actualizat: 30 nov. 2019, 11:12
Parfumuri contrafăcute, confiscate de polițiștii din Calafat

Parfumuri contrafăcute, confiscate de polițiștii din Calafat

Articol scris de Hantea Octavia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, respectiv P.T.F. Giurgiu au descoperit aproximativ 1.400 de articole vestimentare, încălțăminte și parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetățean polonez și un cetățean turc au încercat să le introducă ilegal în țară. În data de 29.11.2019, la ora 15.30, la Punctul de Trecere al Frontierei Calafat s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui microbuz marca Renault, un cetățean polonez, în vârstă de 62 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfurilor, diverse bunuri şi cosmetice, din Grecia, respective Bulgaria pentru Polonia. Cu ocazia controlului efectuat de către poliţiştii de frontieră, în mijlocul de transport au fost descoperite 956 parfumuri care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. La cercetări, cetățeanul polonez a declarat că este angajatul firmei de curierat şi nu avea cunoștință despre conținutul coletelor. Bunurile a căror valoare, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 238.500 lei au fost reţinute de către autoritatea vamală, în conformitate cu prevederile Regulamentului UE nr. 608/2013 și ale Legii nr.344/2005 - privind unele măsuri pentru asigurarea respectării dreptului de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Aproximativ o mie de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetățean polonez a încercat să le introducă ilegal în țară, au fost confiscate, vineri, de către polițiștii de Frontieră din Calafat.  

La Punctul de Trecere al Frontierei Calafat s-a prezentat, vineri,  pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui microbuz, un cetățean polonez, în vârstă de 62 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfurilor, diverse bunuri şi cosmetice, din Grecia, respective Bulgaria pentru Polonia.Cu ocazia controlului,  poliţiştii de frontieră au găsit în mijlocul de transport au fost descoperite 956  parfumuri care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.La cercetări, cetățeanul polonez a declarat că este angajatul  firmei de curierat şi nu avea cunoștință despre conținutul coletelor.Bunurile a căror valoare, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 238.500 lei au fost reţinute de către autoritatea vamală, în conformitate cu prevederile legale, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile ce se impun.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate