Păpușile gigant și carele alegorice, pregătite pentru paradă
Păpuși uriașe își intră în drepturi, începând de sâmbătă seară, când la Craiova începe cea de-a cincea ediție a Festivalului „Puppets Occupy Street”.
Startul evenimentului îl va da parada păpușilor gigant și a carelor alegorice, manifestarea derulându-se în centrul municipiului Craiova, sâmbătă începând cu ora 21.00.Organizatorii primului și unicului spectacol al animației stradale din țară promit aproape 400 de evenimente derulate concomitent în peste 20 de spații din Craiova.„Pământul” este tema din acest an a Festivalului „Puppets Occupy Street” și anunță închiderea conceptului cu povești, întâmplări și creații care au pus în valoare elementele primordiale: Apa, Focul, Aerul, sub semnul cărora s-au aflat ultimele trei ediții ale evenimentului. Anul acesta, sunt aștepați la Craiova reprezentanții unor companii de teatru private și artiști independenți din 17 țări.

Timp de cinci zile, la una dintre terasele din centrul urbei, Iulia Șchiopu va instala toate păpușile sale. "Ne vedem la o terasă din centru, încercând să scriem povestea Păpușăresei din imagine. Cinci zile numai despre păpușa asta vom vorbi! Într-un oraș în care vin păpușile din toată lumea, aduse de păpușăreasa-șefă, Adriana Teodorescu", a scris pe pagina de Facebook, Doina Ruști, artistă participantă la festival.


Citește și:
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News










