O adolescentă de 17 ani a tâlhărit o bătrână, la Craiova. Autoarea, reţinută de poliţişti

O adolescentă de 17 ani a tâlhărit o bătrână, la Craiova. Autoarea, reţinută de poliţişti
Prinsă de un poliţist aflat în timpul liber
O tânără în vârstă de 17 ani, din Craiova, a fost reținută, fiind bănuită de comiterea unei tâlhării împotriva unei femei în vârstă de 89 de ani.
Potrivit IPJ Dolj, fapta a avut loc ieri, bătrâna fiind lovită de o persoană necunoscută, în timp ce se deplasa pe o stradă din Craiova, aceasta sustrăgându-i din geantă documentele personale și cheile de la locuință.
Imediat după sesizarea evenimentului, un polițist aflat în timpul liber a recunoscut, după semnalmentele transmise de colegii de la fața locului, persoana care ar fi fost în stare de o asemenea faptă, și a imobilizat-o până la sosirea unui echipaj de poliție.
„Cea în cauză a fost condusă la sediul Secției 1 Poliție Craiova, unde a fost identificată în persoana unei tinere de 17 ani, din localitate. Bunurile sustrase au fost recuperate și restituite persoanei vătămate, iar în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore față de cea în cauză, aceasta fiind bănuită de comiterea infracțiunii de tâlhărie, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentată unității de parchet cu propunerile corespunzătoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










