Ministrul Mediului revine în judeţul Dolj, unde va planta salcâmi

Ministrul Mediului revine în judeţul Dolj, unde va planta salcâmi
Ministrul Mediului a mai fost în județul Dolj, în luna ianuarie a acestui an
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, va participa miercuri la o acțiune de plantare de puieți de salcâm, în județul Dolj, activitate ce se înscrie în campania națională de împădurire, etapa de primăvară.
În cadrul acțiunii de mâine, vor fi plantați sute de puieți de salcâm în apropierea localității Dăbuleni, județul Dolj, una dintre cele mai afectate părți ale țării de fenomenul deșertificării.
Prin derularea acestei campanii naționale de împădurire, prin care peste 50 de milioane de puieți vor fi plantați peste tot în țară, va fi extinsă în nisipurile Olteniei o pădure de aproape 3.500 de ha, anunță autoritățile.
Ministrul Mediului a mai fost în județul Dolj, în luna ianuarie a acestui an, scopul vizitei de lucru fiind la acea vreme tot problema împăduririlor. Barna a declarat atunci că este o problemă la nivel naţional, dar pentru zona de sud a ţării este nevoie de un program bazat pe studii ştiinţifice prin care să fie oprit fenomenul de deşertificare.
Sursa: Realitatea de Dolj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














