Medicul Riza de la Spitalul Județean de Urgență Craiova, „lovește” din nou. Acesta s-a ales cu dosar penal și a fost amendat

spitalm
Medicul urolog din cadrul Spitalului Județean de Urgență Craiova, Mugur Riza, s-a ales cu dosar penal pentru lovire și a și fost amendat, marți, după ce unul dintre colegii lui a depus o plângere la poliție menționând că a fost lovit de către medic.
Potrivit unor surse din cadrul anchetei, conflictul a izbucnit la vestiare, între Riza și alți doi medici, în timp ce se schimbau în halate pentru a intra în tură, de la jigniri ajungângu-se la loviri.La fața locului a fost chemată și poliția, fiind întocmit dosar penal pe numele medicului Riza pentru lovire. De asemenea, pentru modul în care a vorbit, acesta s-a ales și cu amendă în valoare de 1.000 de lei. Cosmin Mititelu este medicul care le-a spus oamenilor legii că a fost lovit cu cotul în față de către colegul său, urmând să scoată și certificat medico-legal.„În cursul acestei zile, polițiștii au fost sesizaţi cu privire la producerea unei altercații între mai mulți medici de la un spital din Craiova. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că evenimentul se confirmă. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de lovire sau alte violente. De asemenea, a fost aplicată o sancţiune contraventionala unuia dintre medicii implicati in altercatie, pentru proferare de injurii”, a declarat Mihaela Gîrd, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.Nu este prima dată când medicul Riza este implicat în astfel de situații. Din cauza gesturilor sale, acesta și-a pierdut și locul de muncă, la un moment dat, dar instanța i-a redat posibilitatea să se întoarcă la serviciu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














