Medici greu de găsit pentru Clinica de Cardiologie de la Spitalul Județean de Urgență Craiova

Cathlab in modern hospital
Posturile de medic-chirurgie cardiovasculară și cel de specialist pentru Compartimentul ATI, tot chirurgie cardiovasculară, vacante și scoase la concurs pentru Clinica de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova nu par a prezenta interes pentru cadrele medicale, niciun dosar nefiind depus în acest sens. În ceea ce privește concursul prinvind ocuprea posturilor de medic cardiolog, trei persoane se găsesc pe lista candidaților.
Potrivit acestei liste afișate pe site-ul unității spitalicești, cei trei medici cardiologi care vor susține concursul, la o dată pe care o va stabili Ministerul Sănătății, sunt Cristian Militaru, Radu-Andrei Stăvaru și Eugen Țieranu. Dacă vor obține notă de admitere, aceștia vor lucra în cadrul Laboratorului de angiografie şi cateterism cardiac din cadrul Centrului de Cardiologie Craiova.Mai greu de rezolvat pare a fi situația de la Compartimentul de chirurgie cardiovasculară din cadrul Centrului și cea a Compartimentului ATI , Secția chirurgie cardiovasculară, niciun medic nefiind interesat de posturile vacante(trei la ATI și unul pentru medic specialist chirurgie cardiovasculară).Data limită a depunerii dosarelor a fost ziua de 15 martie, urmând a fi stabilită și data susținerii concursului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














