Mărfuri contrafăcute, confiscate de polițiștii din Craiova

masina_politie_
Mărfuri contrafăcute în valoarea de peste 41.000 de lei, cinci persoane alegându-se cu dosare penale pentru încălcarea prevederilor din domeniul drepturilor de proprietate industrială, acesta este rezultatul unei acțiuni de control derulate duminică de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a spus că poliţiştii au întocmit cinci dosare penale, fiind depistate persoane care comercializau articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, ce purtau însemnele unor mărci celebre şi pentru care nu au putut fi prezentate documente care să ateste originalitatea acestora."Astfel, poliţiştii au indisponibilizat peste 200 de articole vestimentare şi perechi de încălţăminte, în valoare de aproximativ 41.000 de lei.În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", a declarat Grădinaru.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

