Managerul Spitalului din Craiova, în război cu medicii și asistentele care fumează în instituție
Fumatul pe holurile Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a devenit o obișnuință pentru bolnavi, aparținători și chiar pentru cadrele medicale. Este o practică veche, de ani de zile și niciunul dintre managerii acestei unități nu a reușit să rezolve problema. Actualul director își încearcă și el norocul, trecând personal la înlăturarea scrumierelor de pe holurile instituției.
Pe lângă faptul că a stat de vorbă cu fumătorii, fie ei pacienți, aparținători, medici sau asistenți, directorul SJCU Craiova a luat legătura cu polițiștii craioveni în vederea unei colaborări pe această linie. „Chiar miercuri am avut o discuție cu domnii polițiști de la Secția 2 de Poliție Craiova pentru a intensifica acțiunile de control pe această linie. Câteva amenzi aplicate poate vor schimba lucrurile. Chiar personal am stat de vorbă cu colegii mei care obișnuiesc să fumeze în incinta spitalului. Am strâns scrumiere și cumva mi-am cerut scuze că i-am deranjat. Voi insista asupra acestui fenomen pentru că nu suntem la crâșmă, cum mai spun eu uneori. Am apelat la bunul simț al colegilor, am vorbit și cu aparținătorii și pacienții și sper eu ca într-un final lucrurile să intre pe un drum firesc. Teoretic, nici în curtea spitalului nu ai voie să își aprinzi țigara. Trotuarul de dinaintea porților ar trebui să fie punctul maxim unde fumătorii pot face acest lucru”, a explicat managerul Spitalului Județean Clinic de Urgență Craiova, dr. Alin Demetrian.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














