Judeţul Dolj, sub cod galben de ploi torenţia şi vijelii, până la ora 23.00

codgalben-1280x720
ANM a emis, marţi, o nouă informare meteo de vremea rea, în vigoare până miercuri seara. Marţi, 32 de judeţe din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Transilvania au intrat sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii, până la ora 23.00.
ANM anunţă că începând de marţi, ora 10.00, până miercuri la ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării, scrie mediafax.ro.Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp.Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor şi serilor.De la ora 10.00, 32 de judeţe au intrat, total sau parţial, sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii. Avertizarea cod galben expiră marţi la ora 23.00 şi vizează judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Buzău, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Teleorman, Olt, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vrancea, Călăraşi şi Giurgiu.În Oltenia, vestul şi sudul Munteniei, nordul Moldovei, local în Transilvania şi la munte vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică. Astfel, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp, iar izolat 40...50 l/mp.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














