Judeţul Dolj, din nou sub COD GALBEN de vreme rea. Se aşteaptă ploi, vijelii şi grindină

1
Judeţul Dolj se află, de vineri, ora 12.00, şi până sâmbătă, ora 10.00, sub avertizare cod galben de ploi, vijelii şi grindină.
Potrivit meteorologilor, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.Celelalte judeţe aflate sub cod galben sunt Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Olt, Mehedinţi, Cluj, Timiş, Botoşani, Iaşi şi Teleorman.Totodată, ANM anunţă cod portocaliu începând de vineri, ora 15.00 până sâmbătă la ora 10.00 pentru Bucureşti şi judeţele Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Caraş Severin, Hunedoara , Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.În cea mai mare parte a Munteniei şi Dobrogei, nordul Olteniei, jumătatea de sud a Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, va ploua torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 40...50 l/mp şi pe arii restrânse 60…80 l/mp.În special în estul şi sud-estul ţării vor fi vijelii, grindină de medii şi mari dimensiuni şi frecvente descărcări electrice.Instabilitatea atmosferică se va menţine temporar accentuată şi în următoarele zile, în cea mai mare parte a ţării.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














