Inspectorii de muncă din Dolj au verificat transferul contribuțiilor
Timp de trei luni, în perioada aprilie-iunie, inspectorii de muncă doljeni au verificat modul în care administratorii de firme din județ au aplicat prevederile legale privind modificarea salariului brut, mai exact creșterile lefurilor cu valoarea contribuțiilor aflate anterior în sarcina angajatorului.
Conform unui comunicat de presă al ITM Dolj, în cadrul acestei campanii, la nivelul județului Dolj au fost controlați 161 angajatori atât din mediul privat cât și de la stat. „Dintre unitățile verificate, 46 aveau contract colectiv de muncă în vigoare iar pentru punerea în aplicare a prevederilor legale, aceștia au demarat negocieri colective conform prevederilor art. VII, alin. 2 din O.U.G. nr. 82/2017. În 115 unităţi în care nu exista încheiat contract colectiv de muncă, inspectorii de muncă au verificat modul de respectare a prevederilor art. VII, alin. 1 din O.U.G. nr. 82/2017, neconstatându-se deficiențe”, se arată în comunicat.De asemena, toți angajatorii verificați au respectat termenul de transmitere în aplicația Revisal a oricăror modificări a drepturilor salariale. „În cadrul acestor controale, inspectorii de muncă au verificat și modificarea salariului de bază lunar brut (creștere/diminuare) ca urmare a transferării contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, realizată prin încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă sau, în cazul existenței unui contract colectiv de muncă sau a unui act adițional la acesta, prin decizie”, au mai precizat reprezentanții ITM Dolj.La angajatorii doljeni controlați nu au fost identificate cazuri în care, prin transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, au rezultat, în luna ianuarie 2018, salarii nete sub nivelul salariului net din decembrie 2017.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











