FOTO. Campanie pentru "dreptul la muncă decentă", la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova
Reprezentanţii Unimedical Craiova, din care fac parte angajaţi ai Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă Craiova, întâmpină Ziua Internaţională a Muncii, marcată în data de 7 octombrie, expunându-şi nemulţumirile cu privire la munca pe care o desfăşoară.
Sindicatul Unimedical Craiova se alătură astfel campaniei „SCHIMBAM REGULILE”, care îşi propune creşterea gradului de conştientizare asupra condiţiilor de muncă din România şi susţinerea ideii de schimbare a Legii Dialogului Social realizată de Coaliţia pentru muncă, cu susţinerea confederaţiilor sindicale, având ca scop deblocarea negocierilor colective în România, după cum susţin iniţiatorii acţiunii.„Munca decentă este ziua în care atragem atenţia şi SCHIMBĂM REGULILE! Este timpul să schimbăm regulile, pentru că munca decentă implică: un venit echitabil, securitate la locul de muncă și protecție socială pentru familii, perspective pentru dezvoltarea personală și integrare socială, libertatea oamenilor de a-și exprima preocupările, organizarea și participarea la deciziile care le afectează viața și egalitatea de șanse și de tratament pentru toți”, este mesajul Sindicatului Unimedical Craiova.


Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














