Fostul soț al unei cunoscute creatoare de modă s-a sinucis

1-natalia-vasiliev-remusbadea
Marius, fostul soț al cunoscutei creatoare de rochii de mireasă din Craiova Natalia Vasiliev, s-a sinucis, marți seară.
Bărbatul în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost găsit spânzurat de scările interioare ale casei pe care familia o are la Cârcea.Un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Dolj a intervenit, însă medicii doar au confirmat decesul.„În acesta seară, polițiștii doljeni au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că, în comuna Cârcea, un bărbat a fost găsit decedat în locuința sa. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că este vorba despre un bărbat de 43 de ani, din Craiova, care locuia în Cârcea, acesta fiind găsit spânzurat în locuința sa. La fața locului au fost prezente și echipaje medicale, însă, din păcate a fost constatat decesul. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpa și efectuează cercetări pentru a se stabili circumstanțele producerii evenimentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.Natalia Vasiliev (foto), fondator al Casei de Modă Natalia Vasiliev, care produce rochii de mireasă, povesteşte că a pornit afacerea în 2006 într-un mic apartament şi a ajuns astăzi la şase magazine în cele mai mari oraşe din ţară.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

