Farmacia Spitalului de Urgență Craiova, aprovizionată. Pacienții continuă să cumpere medicamente din exterior
Medicamentele și materialele sanitare nu vor mai trebui să fie o problemă, la nivelul Spitalului Județean Clinic de Urgență Craiova, managerul instituției, Alin Demetrian, menționând faptul că s-a rezolvat aspectul licitațiilor demarate în ianuarie.
Șefii de secții fac referate la ora actuală, privind necesarul, pacienții care sunt nevoiți să cumpere medicamente sau materiale sanitare urmând să își primească banii în baza bonului fiscal de la farmacie.În ciuda faptului că foarte mulți bolnavi se plâng că achită aceste produse, directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova spune că nu are solicitări de restituire a sumelor de bani. "Foarte puține lucruri de acest gen ajung la mine pe partea de medicamente, spre deosebire de materialele sanitare, unde, destul de des, lipsesc unele lucruri. Cu medicamentele, chiar le-am spus pacienților să meargă, în cazul în care nu este un medicament, să ne aducă factura, bonul și mă voi ocupa personale de urmărirea decontării. Este prevăzut de lege. Dacă nu avem noi un medicament, îl cumpără și i se decontează banii. Dar nu mi s-a solicitat până acum”, declară Alin Demetrian, managerul SJU Craiova.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














