Eurostat: Peste 12,5 milioane de persoane din UE au făcut anul trecut naveta pentru a lucra într-o altă regiune în țara de reședință

Eurostat: Peste 12,5 milioane de persoane din UE au făcut anul trecut naveta pentru a lucra într-o altă regiune în țara de reședință
Cea mai mare pondere a navetismului regional în totalul locurilor de muncă a fost înregistrată în provincia belgiană Brabant Wallon
În 2022, dintre cele 197 de milioane de persoane angajate cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani din UE, peste 12,5 milioane de persoane (6,4% din totalul persoanelor angajate) au făcut naveta pentru a lucra dintr-o regiune în alta din țara de reședință, arată datele Eurostat. Acest lucru a marcat o creștere de 4,4% față de 2021 (12,0 milioane de persoane).
Cea mai mare pondere a navetismului regional în totalul locurilor de muncă a fost înregistrată în provincia belgiană Brabant Wallon (45%), urmată de o altă provincie belgiană, Vlaams-Brabant (42%), de Pest din Ungaria (41%), de provincia Namur din Belgia (38%) și de regiunile austriece Burgenland (36%) și Niederösterreich (29%).În România, sunt disponibile date doar pentru Sud-Vest Oltenia (1,5%) și Sud-Muntenia (13,08%).
Dacă ne uităm la cifrele absolute, mai multe regiuni germane, inclusiv Brandenburg (297 000), Arnsberg (248 000) și Lüneburg (223 000), împreună cu Pest din Ungaria (272 000) și Niederösterreich (236 000) din Austria, au înregistrat cele mai multe persoane angajate care fac naveta pentru a lucra într-o altă regiune din țara lor.
De asemenea, oamenii fac naveta în alte țări pentru a munci. În 2022, 2,09 milioane de persoane angajate cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani (1,1% din totalul persoanelor angajate) au făcut naveta din regiunea de reședință în altă țară, în ușoară creștere față de 2021 (1,94 milioane).
La nivel regional, provincia Luxemburg din Belgia a condus cu cea mai mare pondere de navetiști către o altă țară, reprezentând 32%. Urmează Trier din Germania, cu 18%, și Lorraine din Franța, cu 14%. Franche-Comté din Franța și Vorarlberg din Austria, fiecare cu 10%, au înregistrat, de asemenea, procente relativ ridicate.
Sursa: economedia.ro
Citește și:
- 19:16 - Donald Trump anunță că trimite nave de război ca să deschidă Strâmtoarea Ormuz
- 14:34 - Captură de proporții la Calafat. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
- 14:17 - Petrolier grecesc, atacat de o dronă în Marea Neagră. La bord se afla și un marinar român
- 14:07 - MAE anunță atacuri cibernetice asupra platformelor sale. Site-urile eViza și eConsulat, ținta unui atac DDoS
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











