Două mii de mașini parcate ilegal, ridicate de polițiștii locali din Craiova
În primele 6 luni ale acestui an, polițiștii locali din Craiova au avut în vedere, cu preponderență, staționările sau parcările ce pot reprezenta pericol pentru siguranța celorlalți participanți la trafic, trecerile de pietoni, intersecțiile, alveolele stațiilor de călători, ocuparea cu încălcarea prevederilor legale a locurilor de parcare special amenajate pentru persoane cu dizabilități.
În urma acestor activități au fost aplicate nu mai puțin de 8.015 sancțiuni contravenționale, dintre care 6.889 de amenzi și 1.126 de avertismente, în cuantum total de 3.347.715 de lei. Totodată a fost aplicat și un număr de 11.647 puncte penalizare la permisul de conducere. „Din totalul de sancțiuni contravenționale, 5.072 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 actualizată, privind circulația pe drumurile publice, 213 sancțiuni pentru ocuparea locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități reglementate de Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, iar 2.730 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcarea actelor administrative locale emise de autoritățile locale și centrale”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Locale Craiova.De asemenea, în 1.895 de cazuri polițiștii locali au dispus și măsura tehnico-administrativă de ridicare a autovehiculelor, 47 pentru parcare pe spațiul verde amenajat, 112 pentru ocuparea locurilor destinate persoanelor cu handicap, 13 pentru parcarea fără drept în Centrul Istoric, etc.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











