Dosare penale și mărfuri confiscate, în urma unei acțiuni a polițiștilor în Târgul săptămânal din Craiova
[embed]https://www.youtube.com/watch?v=3O71FcLyLpM[/embed]Mărfuri contrafăcute în valoare de peste 200.000 de lei au fost confiscate, duminică, de către polițiștii doljeni în urma unei acţiuni pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală, fiind întocmite și șapte dosare openale pentru infracțiunile descoperite. Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, aceste verificări au avut drept scop prevenirea unui astfel de comerț și identificarea persoanelor care pun la vânzare mărfuri contrafăcute.„Obiectivul prioritar al acţiunii l-a constituit prevenirea şi descurajarea infracţionalităţii în domeniu, precum şi identificarea, documentarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor care introduc şi comercializează, în judeţul nostru, produse piratate sau contrafăcute. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat șapte infracţiuni, dintre care șase prevăzute de Legea nr. 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice şi una conform Codului Fiscal”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.În ceea ce privește bunurile confiscate, acestea sunt articole de îmbrăcăminte, de încălțăminte și băuturi alcoolice.„De asemenea, poliţiştii au indisponibilizat bunuri în valoare de peste 200.000 de lei, dintre care 1.102 produse textile, 151 de perechi de încălţăminte şi 30 de litri de băuturi alcoolice. Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice vor continua cercetările conform competenţelor, sub supravegherea parchetelor, în dosarele penale constituite în urma activităţilor desfăşurate”, a conchis reprezentantul IPJ Dolj.
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News










