Dolj: Un cioban şi-a ucis colegul şi a fugit. Găsit de poliţişti pe un câmp

WhatsApp Image 2019-09-15 at 15.03.28
Un cioban în vârstă de 25 de ani, din Pieleşti, acuzat că şi-a ucis în bătaie un coleg, în vârstă de 38 de ani, a fost prins de poliţiştii doljeni, în cursul zilei de duminică.
Bărbatul a fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun.Potrivit poliţiştilor, în noaptea de 13 spre 14 septembrie, între victimă şi tânărul de 25 de ani, din Pieleşti, angajat la aceeaşi stână, ar fi avut loc o altercaţie fizică."Având în vedere cele constatate, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, cercetările fiind preluate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Întrucât tânărul de 25 de ani, bănuit de comiterea faptei se sustrăgea cercetărilor a fost solicitat și sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.Suspectul a fost localizat și prins de polițiști în timp ce se afla pe câmp, în extravilanul comunei Terpezita."Acesta a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, in vederea continuării cercetărilor și a dispunerii măsurilor legale ce se impun. La activitățile desfășurate au participat și luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale precum și polițiști din cadrul Secției 3 Politie Rurală Bucovăț", a mai declarat Grădinaru.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










