Deratizarea digurilor, în județul Dolj. PĂȘUNATUL INTERZIS!

Dig
Administraţia Bazinală de Apă Jiu a demarat, marți, campania anuală de combatere a dăunătorilor, timp de două săptămâni urmând a se derula acţiunea de deratizare în zona digurilor și lucrărilor hidrotehnice de pe râul Jiu şi de pe fluviul Dunărea.
Pentru evitarea unor evenimente neplăcute, Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj a transmis către toate primăriile riverane zonelor deratizate o informare, astfel încât edilii acestor localităţi să anunţe din timp localnicii şi să le atragă atenţia că păşunatul este interzis.„În acest sens atenţionăm deţinătorii de animale că păşunatul pe aceste diguri este INTERZIS cel puţin o lună. Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj nu îşi asumă nici o răspundere privind pagubele ce ar putea surveni ca urmare a nerespectării acestei avertizări" , transmite ABA Jiu.Campania de combatere a dăunătorilor se efectuează anual, conform Planului Tehnic, cu ajutorul unor substanţe toxice, cu un caracter persistent care au efecte negative asupra animalelor.„Amintim faptul că, anul acesta s-a decalat etapa de deratizare întrucât fluviul Dunărea s-a aflat sub Cod Galben –Portocaliu de inundaţii, Cotele de Apărare fiind depăşite, astfel încât zona digurilor nu a fost prielnică efectuării acestei acţiuni. Imediat ce debitele şi nivelul fluviului au scăzut s-a început acţiunea de deratizare. Sunt vizate toate primăriile riverane Dunării, de la Rast până la limita cu Oltul: Rast, Negoi, Bistreţ, Catane, Cârna, Măceşu de Jos, Gighera, Ostroveni, Bechet, Călăraşi, Dăbuleni”, a menționat Camelia Bărbuțu, purtător de cuvânt ABA Jiu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














