Dăncilă, despre licitaţia anulată la două tronsoane ale drumului Craiova-Piteşti: „Lansăm din nou licitaţia, anul acesta”

autostrada_pa_co_39491200
Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni, la Craiova, că până la finalul anului vor fi relansate licitaţiile pentru tronsoanele 3 şi 4 ale drumului expres Craiova-Piteşti.
Dăncilă a afirmat că execuţia celorlalte tronsoane ale drumului de mare viteză, care va lega Craiova de Piteşti, este în fază avansată.„Concret, săptămâna trecută am început lucrările la primii kilometri de autostradă din Moldova şi pentru că suntem la Craiova, drumul expres Craiova-Piteşti este în fază avansată. Va avea o lungime de peste 121 de kilometri, are o valoare totală estimată de aproape cinci miliarde de lei, inclusiv TVA, iar pentru o realizare cât mai eficientă, obiectivul a fost împărţit în patru tronsoane. Contractele pentru proiectarea şi execuţia celor patru tronsoane au fost scoase la licitaţie din 2017, iar contractele pentru tronsoanele 1 şi 2 au fost semnate deja în decembrie 2018. Practic, anul acesta, tronsoanele 1 şi 2, în lungime de 56, 55 kilometri, şi cu o valoare însumată de peste două miliarde de lei, cu TVA, au intrat în linie dreaptă, aflându-se în faza de proiectare”, a declarat premierul, la Craiova.Ea a adăugat că documentaţia aferentă tronsoanelor 3 şi 4, unde licitaţia a fost anulată de instanţă, va fi reactualizată.„Trebuie să precizez că licitaţiile pentru tronsoanele 3 şi 4 au fost anulate de instanţă. În acest moment, documentaţia necesară acestor tronsoane se află în procedura de reactualizare pentru a putea fi lansată din nou licitaţia, anul acesta”, a mai declarat Dăncilă.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

