CRIMĂ în Dolj. Tânăr ucis în bătaie, într-un bar

politia-nu-treceti
Doi bărbaţi în vârstă de 19 şi 47 de ani, din comuna Cetate, judeţul Dolj, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi unei instanţe cu propunerea arestării preventive, după ce au ucis un tânăr în vârstă de 24 de ani, în urma unei altercaţii dintr-un bar din localitate.
Scandalul s-a petrecut, în noaptea de luni spre marţi, pe terasa unui bar din Cetate.Potrivit poliţiştilor cei doi bărbaţi, în urma unor discuţii în contradictoriu, l-ar fi lovit pe cel de al treilea cu pumnii și picioarele.Persoanei vătămate i s-au acordat îngrijiri medicale, efectuându-se manevre de resuscitare, însă, din păcate, s-a constat decesul.Poliţiştii au identificat un tânăr de 19 ani, bănuit că ar fi participat la altercaţie, iar un alt bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Cetate, încerca să se sustragă cercetărilor şi să părăsească ţara.Bărbatul a fost depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, fiind apoi condus de poliţişti la sediu, pentru audieri.Cei doi suspecţi au fost reţinuţi.„În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fiind preluate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, sub directa coordonarea a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru..
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:53 - Turismul românesc: din poveste de succes, în umbră a trecutului
- 19:34 - Alertă în Tulcea: obiect suspect asemănător unei drone și un proiectil cu explozibil, descoperite în localitatea Pardina
- 18:24 - Șoferița care a intrat cu mașina într-un bancomat din Galați este soția fostului ministru Victor Paul Dobre. O persoană a fost rănită
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














