Craiovenii și oficialitățile doljene s-au unit în horă

unire 6
Manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor Române au fost organizate, joi, și în Craiova, acțiunile prinse în program derulându-se, ca în fiecare an, în Piața „Alexandru Ioan Cuza” din municipiu.
Evenimentul a debutat cu o ceremonie religioasă, urmată de alocuțiunile oficialităților, de momentul depunerii coroanelor, de parada militarilor doljeni, ceremonia încheindu-se cu Hora Unirii în care s-au prins craiovenii prezenți la manifestare, în ciuda ploii, în frunte cu dansatorii de la Ansamblul „Doina Mischiului”.Momentele artistice au fost asigurate de Ciri Mater, Liliana Popa și Lavinia Bîrsoghe, artiști ai Ansamblului Maria Tănase din Craiova.Tot astăzi, craiovenii pot petrece „Ziua Unirii prin Mișcare”, proiect derulat de către studenții Universității din Craiova, în Parcul Tineretului și Water Park Craiova, organizatorii propunând o combinație de sporturi benefice tuturor, respectiv alegare în echipă, maraton de înot (în echipă) sau aqua gym.Evenimentele vor începe cu o cursă de alergare în echipă, după care se va schimba sportul și competiţia va continua în incinta Water Park, acolo unde fiecare persoană care va alerga va primi o intrare gratuită, anunță organizatorii.„Cursa de alergare constă în parcurgerea unui traseu în echipă astfel încât la sosire echipa să fie împreună și să afișeze un mesaj legat de Ziua Unirii. Cel mai frumos mesaj va fi premiat”, se arată într-un comunicat de presă al Universității din Craiova.Maratonul de înot constă în parcurgerea de către echipă a 8 lungimi de bazin. Ordinea de parcurgere a traseului fiind stabilită de către echipă. Parcurgerea distanței va fi efectuată de cel puțin 3 componenți ai echipei. Componenții echipei care înoată trebuie să parcurgă minim o lungime de bazin. Cursa va fi cronometrată, iar timpul cel mai bun va fi premiat.Echipele se pot înscrie, între orele 11.00 – 11.30, la intrarea în incinta Water Park Craiova.[gallery ids="87073,87074,87075,87076,87077"]
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

