Actualitate· 1 min citire

Copil în vârstă de cinci ani, rănit într-un accident produs în comuna Podari. Șoferul a fugit de la fața locului

ambulanta-salvare-112

ambulanta-salvare-112

Scris de Hantea Octavia Publicat: 18 oct. 2018, 11:12

Un copil în vârstă de cinci ani a ajuns la spital, joi dimineață, după ce mașina în care se afla a fost lovită de un alt autoturism, șoferul vinovat de producerea accidentului fugind de la locul producerii evenimentului.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Gîrd, a precizat faptul că accidentul s-a produs DN 56, în comuna Podari din județul Dolj, existând un suspect în acest caz. Persoana respectivă încă se sustrage cercetărilor.„Un autoturism circula dinspre Craiova, a încercat să efectueze manevra la stânga, nu s-a asigurat și a lovit un alt autoturism care circula regulamentar, din sens opus, condus de un bărbat de 30 ani, din Podari. A fost transportat la spital un copil de 5 ani, pasager în autoturismul care circula regulamentar. Din primele informații, minorul a fost rănit ușor. Șoferul vinovat a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției”, a declarat Gîrd.Aceasta a mai spus că în cauză a fost deschis dosar penal pentru părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate