Controale în Dolj

Controale în Dolj
Au fost legitimate peste 360 de persoane
Acţiuni de verificare, cu efective mărite, în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică și terase în Dolj.
Au fost verificate 84 de societăţi comerciale, de pe raza întregului județ.
Au fost aplicate 123 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 57.000 de lei (7 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar alte 3 sancțiuni la Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice).
Poliţiştii rutieri au aplicat 2 sancţiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
Au fost legitimate peste 360 de persoane, fiind controlate 269 de autoturisme.
La acțiuni au participat poliţiştii gorjeni, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai ANSVA, ANPC și Ministerul Sănătății.
Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare.
Sursa: Realitatea de Gorj
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











