Colegiul Militar din Craiova, în doliu

FB_IMG_1559202774622
Colegiul Național Militar din Craiova este în doliu, după ce joi dimineață s-a confirmat decesul elevului în vârstă de 16 ani, înecat în mare, marți după-amiază.
"Un suflet preschimbat în înger ne privește acum de unde marea se uneşte cu cerul. Valurile nemiloase ale mării au zdrobit în vârtejul lor speranțele unui tânăr pandur abia când începuse să descopere puterea visului frumos. Au stins povestea unui suflet pur, unindu-l cu eternitatea.Povestea pandurului Iosif a început în septembrie 2018, când a păşit hotărât şi, în acelaşi timp, plin de emoţie, în Colegiul Naţional Militar ,,Tudor Vladimirescu” Craiova.Sensibilitatea, creativitatea şi seriozitatea cu care a abordat fiecare dintre proiectele sale au dus la rezultate deosebite atât în activităţile extracurriculare cât şi la concursurile şi olimpiadele şcolare. De la calificarea la naţionala de religie, de la relaţiile de prietenie sau bună colegialitate pe care le-a avut cu cei din generaţia lui sau cu ,,fraţii” mai mari din familia vladimireştilor, până la aplauzele pe care le-a primit de fiecare dată când urca pe o scenă sau cânta colegilor fie că era în companie sau în foişorul din curtea şcolii, Iosif transmitea candoare, o blândețe aparte, un zâmbet desprins din soare. Acordurile sale de chitară, vocea sa caldă vor reverbera mereu în inimile noastre.Chipul lui luminos zâmbea a bine, a frumos, a iubire. Generozitate, optimism, simplitate, sinceritate, inocență. Noblețe. Acesta a fost copilul, elevul, colegul și prietenul nostru special Iosif.O mare de lumină îți așternem în drumul tău spre cer", este mesajul pe care reprezentanții școlii l-au transmis, joi.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











