Centru de zi pentru vârstnicii din Craiova

pensionari
Vârstnicii din Craiova vor avea un centru de zi, unde își vor putea petrece timpul liber, spațiul respectiv urmând a fi construit cu fonduri europene. De asemenea, Direcția de Asistență Socială Craiova a mai obținut finanțare pentru un proiect dedicat sprijinirii victimelor violenței domestice și violenței stradale, proiect ce presupune implicarea taximetriștilor și va fi derulat în parteneriat cu autoritățile din Roma.
Potrivit administratorului public al Craiovei, Sorin Manda, „Bunicii Comunității” este un proiect care are ca obiectiv înființarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, care să răspundă nevoilor a 170 de persoane din municipiu. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de maximum 2.790.000 lei, procentul minim de cofinanțare proprie obligatoriu pentru Direcţia de Asistenţă Socială Craiova fiind de 2% din valoarea bugetului gestionat, respectiv de 55.800, 00 lei.„Acest proiect pentru persoanele vârstnice a fost admis marți după verificarea administrativă și de eligibilitate, urmând verificarea financiară. Celelalte două proiecte depuse privesc combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, dar și combaterea violenței stradale în rândul copiilor (proiect încheiat în parteneriat cu orașul Roma în cadrul programului Drepturi, Egalitate și Cetățenie)", a spus Manda.Proiectul privind combaterea violenței implică derularea unor sesiuni de training în rândul taximetriștilor din Craiova, valoare cursurilor fiind de 45.000 de euro, din care 20 % reprezintă cofinanțare de la bugetul local.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

