Cel mai puternic portavion al marinei americane s-a alăturat operaţiunii anti-drog care vizează Venezuela

Cel mai puternic portavion al marinei americane s-a alăturat operaţiunii anti-drog care vizează Venezuela
Scenariul cel mai radical evocat prevede capturarea sau eliminarea lui Nicolas Maduro
Cel mai puternic portavion al marinei americane s-a alăturat forţelor prezente în zona Mării Caraibelor, unde Statele Unite desfăşoară o operaţiune anti-drog care vizează Venezuela. Mobilizarea americană alimentează speculaţiile privind extinderea operaţiunilor militare şi chiar o posibilă răsturnare a regimului Maduro.
”Portavionul Gerald R. Ford, împreună cu grupul de nave care îl escortează, a ajuns în largul coastelor Americii Latine, unde Statele Unite au mobilizat o forţă navală şi aeriană pentru a combate traficul de droguri care pleacă din Venezuela. 19 ambarcaţiuni au fost distruse de la debutul operaţiunii americane, în august, şi cel puţin 76 de persoane au fost ucise.
Presa de peste Ocean a scris că Administraţia Trump ia în calcul şi operaţiuni care să vizeze ţinte de pe teritoriul Venezuelei, care ar putea fi bombardate sau chiar capturate cu ajutorul forţelor speciale. 'The Washington Post' scrie că ar putea fi vizate doar ţinte care ţin de traficul de droguri, cum ar fi laboratoarele de cocaină, dar şi unele guvernamentale.
Scenariul cel mai radical evocat de mai multe publicaţii prevede capturarea sau eliminarea lui Nicolas Maduro, acuzat că se află în fruntea unei puternice reţele de trafic de droguri care au ca destinaţie Statele Unite. Gerald R. Ford este cel mai mare şi mai modern portavion al Marinei americane, iar printre navele care îl însoţesc se numără şi trei distrugătoare dotate cu rachete de croazieră, potrivit France Presse.
Aliaţi ai Statelor Unite, ca Marea Britanie şi Franţa, au exprimat îndoieli cu privire la legalitatea operaţiunilor americane din zona Mării Caraibelor. Între timp şi Venezuela, a cărei armată e slăbită de ani de sancţiuni şi criză economică, se pregăteşte pentru un posibil conflict şi mobilizează trupe pentru un război de gherilă, potrivit Agenţiei Reuters.”
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:37 - Mobilizare uriașă în Europa: 18.000 de soldați NATO și Ucraina au început cel mai mare exercițiu militar de anul acesta din Suedia
- 15:35 - Cancelarul Merz atacă dur SUA: „Umilite de Iran și fără strategie în război”
- 15:33 - Anca Alexandrescu, atac dur la adresa Guvernului Bolojan: „Este un mic dictator. Trebuie să plece cu tot cu gașca lui"
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News












