Câteva sute de craioveni au participat la evenimentele dedicate Unirii

Câteva sute de craioveni au participat la evenimentele dedicate Unirii
Craiovenii au fost prezenţi, vineri, în Piaţa Alexandru Ioan Cuza din Bănie pentru a participa la evenimentele organizate cu ocazia Unirii Principatelor Române.
Craiovenii au fost prezenţi, vineri, în Piaţa Alexandru Ioan Cuza din Bănie pentru a participa la evenimentele organizate cu ocazia Unirii Principatelor Române.
Ca în fiecare an, acţiunea a demarat cu o slujbă religioasă, iar din program nu aveau cum să lipsească discursurile autorităţilor. Primarul urbei, prefectul, preşedintele consiliului judeţean sau ministrul Sportului, fiecare a vorbit despre Unire în faţa celor prezenţi la manifestări.Oficialii au depus coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, acţiune urmată de defilarea gărzii de onoare.Momentul artistic a fost asigurat de artiştii de la Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, dansatorii jucând Căluşul în aplauzele craiovenilor, iar soliştii Ciry Maier şi Mariana Ionescu Căpitănescu cântând melodii de muzică populară.Cu mic cu mare, cunoscând mai mult sau mai puţin semnificaţia Zilei de 24 Ianuarie, craiovenii s-au prins într-o horă a Unirii, mulţumiţi de faptul că vremea i-a lăsat să iasă din case şi să îşi petreacă timpul alături de alţi cetăţeni ai urbei.


Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














