Cadavrele unor ciobani, găsite într-o fântână pe câmp din Dolj

WhatsApp Image 2019-07-28 at 11.25.09
Două cadavre ale unor ciobani au fost descoperite, duminică dimineaţa, într-o fântână situată pe un câmp, din comuna doljeană Ciupercenii Noi, sat Smârda, în apropiere de o stână.
Purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoşilă a declarat că este vorba despre cadavrele a doi bărbaţi, în vârstă de 44 şi 38 de ani, ciobani la două stâne din zonă.„La ora 8.40, a venit un apel pe 112 că ar fi vorba de o persoană posibil înecată într-o fântână, în comuna Ciupercenii Noi, sat Smârdan. La locul indicat s-a deplasat Detaşamentul de Pompieri Calafat cu o autospecială. Echipajul de pompieri a constatat că este vorba de o fântână în câmp, aproape de o stâna unde se vedea plutind deasupra o persoană. Diametrul fântânii era de circa un metru. Salvatorii au acționat pentru extragerea victimei din fântână iar, la o verificare atentă și după discuțiile cu proprietarul stânii din zonă, au mai descoperit încă o persoană în fântână. Este vorba despre persoane în vârstă de 44 și 38 ani, ciobani la doua stâne”, a declarat reprezentantul ISU Dolj.Cazul a fost preluat de poliţişti care urmează să stabilească cum s-au petrecut lucrurile.„Cadavrele nu erau în putrefacție, ci erau reci și rigizi. Apa în fântână era foarte rece”, a mai declarat Florin Cocoşilă.



Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














