Media de 10 a fost obţinută de Roxana Andreea Căpriţă, elevă a Colegiului Naţional „Al. I. Cuza" Corabia. Pentru sesiunea din iunie a examenului de bacalaureat, în judeţul Olt s-au înscris 2.911, dintre care 293 nu s-au mai prezentat. Nu mai puțin de 1.699 de elevi olteni au reuşit să promoveze examenul, 320 cu medii între 6 şi 6,99, 429 cu medii între 7 şi 7,99, între 8 şi 8,99 au obţinut 429 de elevi, iar între 9 şi 9,99 au luat 457 de elevi.Toate aceste note sunt înainte de contastații. Miercuri, cei nemulțumiți de punctaje pot depune contestații, între orele 12.00 şi 16.00. Între 5 şi 8 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, afişarea rezultatelor finale fiind prevăzută pentru data de 9 iulie.