Autoritățile din Dolj, măsuri în cazul apariției pestei porcine africane
Medicii veterinari din județul Dolj au participat, joi, la o simulare a apariției unui focar de pestă porcină. Acțiunea a fost organizată într-o exploatație din orașul Bechet, exercițiul fiind făcut ca urmare a apariției focarelor de pestă porcină din țară.
La simulare au luat parte peste o sută de medici din județ. „Am organizat, la Bechet o simulare, un exercițiu pentru pestă porcină. În prima parte a programului, cei 112 medici veterinari din județ au participat la prezentarea diferitelor lucrări din domeniu, după care s-a mers într-o exploatație de porci și s-a efectuat partea practică. S-au luat probe, cei prezenți învățând cum se procedează în astfel de situații, de la recoltare până la trimiterea probelor în laboratoare. Considerăm că acest exercițiu a fost benefic pentru toți cei prezență”, a explicat Costică Retea, purtător de cuvânt al DSVSA Dolj.Zilnic sunt depistate noi cazuri, până în prezent județul Dolj neavând nicio astfel de problemă. Boala nu afectează omul, dar este fatală pentru animale, potrivit reprezentanților DSVSA Dolj.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














