Amenzi şi material lemnos confiscat în Dolj, în urma unei acţiuni a poliţiei

1-export-lemne
70 de metri cubi de material lemnos a fost confiscat de poliţiştii din Dolj, în urma unei acţiuni desfăşurate în colaborare cu Garda Forestieră şi Direcţia Silvică, valoarea amenzilor aplicate fiind de aproximativ 55.000 lei.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, acţinea s-a desfăşurat în perioada 13 august – 26 septembrie şi a vizat prevenirea ilegalităților privind tăierea, transportul și vânzarea materialelor lemnoase.În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au verificat peste 300 de agenţi economici cu atribuţii în domeniu, aproximativ 350 de vehicule care transportau lemne şi au legitimat aproape 500 de persoane.Astfel, poliţiştii au constatat 17 infracţiuni, fiind întocmite dosare penale pentru fapte prevăzute de Codul Silvic, dar şi pentru infracţiunile privind circulaţia pe drumurile publice."De asemenea, pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 89 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 55.000 de lei. Ca măsuri complementare, a fost confiscată cantitatea de 70 mc. material lemnos, în valoare de peste 11.000 de lei. La activităţile desfăşurate au participat şi reprezentanţi din cadrul Direcţiei Silvice Dolj şi Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea", se arată într-un comunicat remis de IPJ Dolj.
Citește și:
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News










