Aleşii locali din Caracal şi angajaţii primăriei, instruiţi cu fonduri europene cum să nu devină corupţi
Municipalitatea caracaleană a semnat un contract în valoarea de 291.428,31 lei, fonduri europene ce vor fi folosite pentru prevenirea corupţiei, la nivelul primăriei din localitate. Pe lângă personalul din primărie, vor fi instruiţi şi aleşii locali.
Numele proiectului este „Transparenţă, etică şi integritate prin parteneriat social”, fondurile fiind accesate în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA), Axa prioritară 2– Administraţie publică şi sistem judiciar accesibile şi transparente.Primăria Caracal are ca partener Asociaţia Transparenta pentru Integritate-organism neguvernamental nonprofit. Perioada de implementare a proiectului este de 12 luni, valoarea totală fiind de 291.428,31 lei.Obiectivul general al proiectului este sprijinirea măsurilor de prevenire a corupţiei la nivelul Primăriei municipiului Caracal.Potrivit reprezentanţilor municipalităţii caracalene, rezultatele aşteptate sunt: un ghid privind punerea în aplicare a cadrului legal în domenil eticii şi integrităţii,un manual de bune practici în domeniul eticii şi integrităţii şi două proceduri operaţionale privind măsurile preventive anticorupţie, un mecanism de cooperare cu societatea civilă privind monitorizarea şi evaluarea implementării măsurilor anticorupţie, o campanie de educaţie anticorupţie, douăsesiuni de formare profesională în domeniul educaţiei anticorupţie, eticii şi integrităţii (o sesiune pentru personalul de conducere şi aleşii locali şi o sesiune cu personalul de execuţie), o sesiune de formare în domeniul evaluării riscurilor (cu personal de execuţie).
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














