Accident într-o comună din Dolj. Un tânăr de 24 de ani a murit

received_1954370998004967
Un tânăr în vârstă de 24 de ani din Poiana Mare a murit, noaptea trecută, după ce mopedul pe care se afla ca pasager a lovit de un autoturism, conducătorul mopedului aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că accidentul s-a petrecut pe DJ 55 A, în comuna Poiana Mare.Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Poiana Mare nu s-ar fi asigurat la executarea virajului la stânga pentru a intra într-o parcare, moment în care a fost lovit din spate de un moped, care se angajase în depășirea autoturismului și care era condus de un bărbat de 28 de ani, din Desa, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.„În urma accidentului a rezultat decesul pasagerului de pe moped, un tânăr de 24 de ani, din Poiana Mare, precum și vătămarea conducătorului mopedului, care a fost transportat conștient la spital”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.El a adăugat că cei doi conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că bărbatul de 28 de ani avea o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemie.„În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa, vătămare corporală din culpa, conducerea unui vehicul fara permis de conducere și sub influența alcoolului”, a declarat Grădinaru.
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News










