A fost reţinut bărbatul care a provocat accidentul rutier mortal din Olt
Bărbatul care a provocat accidentul rutier petrecut, vineri seara, la Slătioara, în urma căruia două persoane au murit, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, el urmând să fie prezentat unei instanţe cu propunerea arestării preventive.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că bărbatul în vârstă de 36 de ani, din Găneasa, a acuzat dureri în zona toracelui, astfel că a fost dus la spital, unde este păzit de poliţişti.„Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore. Întrucât la introducerea în arest a acuzat dureri la nivelul toracelui, a fost transportat la spital unde a rămas sub paza permanentă a polițiștilor. În decursul acestei zile, se va propune arestarea preventivă a acestuia”, a declarat Grigorescu.Accidentul în urma căruia două persoane și-au pierdut viața, în comuna Slătioara, a fost filmat live pe Facebook. Șoferul vinovat de producerea accidentului mortal se afla sub influența băuturilor alcoolice.El a intrat pe contrasens cu autoturismul sau cu volan pe dreapta și a lovit frontal un autoturism care circula regulamentar.Două persoane și-au pierdut viața în urma accidentului.„Cele două victime aflate în stop cardio-respirator nu au răspuns manevrelor de resuscitare și au fost declarate decedate. Este vorba de o femeie, pasageră într-unul dintre autoturisme, în vârstă de 34 de ani și un bărbat, 48 de ani, șofer al celuilalt autoturism. Șoferul autoturismului în care se afla femeia nu prezintă urme de traumă, iar pasagerul din același autoturism a fost transportat la UPU Slatina, conștient, cu traumatism toracic și traumatism membrul superior”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News










