53.000 de doze de vaccin antigripal, estimate pentru județul Dolj. Pacienți programați în funcție de cum ajung loturile

vaccin antigripal
Aproximativ 53.000 de doze de vaccin antigripal se estimează că vor ajunge, anul acesta, în depozitele Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, prima tranșă, însemnând 17.800 de doze, fiind distribuită în județ, începând de luni.
Comparativ cu anul trecut, județului Dolj îi vor fi repartizate cu aproximativ 7.000 de doze de vaccin mai mult.„Vaccinul pentru populație l-am primit de săptămâna trecută, o primă tranșă de 17.800 de doze. Ca și până acum, vaccinul va veni în etape. Anul trecut, am primit 40.000, am mai cerut 6.000 și le-am și primit, iar anul acesta urmează să primim, în total, 53.000 de doze”, a menționat dr. Ștefan Popescu, purtător de cuvânt al DSP Dolj.Cea mai mare problemă este, potrivit medicilor de familie, că aceste vaccinuri vin în etape. Ideal ar fi, spun aceștia, ca procesul de distribuire să fie demarat mai devreme pentru ca necesarul de doze să ajungă în timp util în cabinete.Ca în fiecare an, vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis persoane cu vârsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide conform strategiei MS şi recomandărilor OMS şi ECDC.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News










