Scandal cu bânte şi săbii, între două familii din Dolj. Şase persoane au ajuns la spital

Scandal cu bânte şi săbii, între două familii din Dolj. Şase persoane au ajuns la spital
Scandalul a izbucnit pe fondul consumului de alcool
Un scandal cu mai multe persoane implicate a avut loc, duminică seara, în comuna Unirea din judeţul Dolj. În urma conflictului, şase bărbaţi au ajuns la spital.
Potrivit poliţiştilor, scandalul a izbucnit pe fondul consumului de alcool, între membrii a două familii din localitate.
„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a izbucnit un conflict între membrii a două familii din localitate, în timpul căruia au fost folosite obiecte contondente și tăietoare. De asemenea, o parte din persoanele implicate în altercație ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței celeilalte familii”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.
Poliţiştii au mai precizat că 10 persoan ar fi participat la altercație, iar şase au fost transportate la spital pentru îngrijiri.
„În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea lămuririi stării de fapt, fiind întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violente, violare de domiciliu și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a mai declarat Grădinaru.
Sursa: Realitatea de Dolj
Citește și:
- 13:27 - Papa Leon al XIV-lea cere acces universal la servicii medicale: „Un imperativ moral pentru omenire. Sănătatea nu poate fi un lux”
- 13:24 - Pregătire sporită la nivel global: OMS monitorizează riscul unui incident nuclear în Orientul Mijlociu
- 13:19 - Un doljean condamnat pentru trafic de droguri, prins în Italia după ce a fugit distrugând brățara de monitorizare
- 12:59 - Trei agenți de pază dintr-un centru comercial din Craiova, reținuți după ce au agresat un adolescent de 16 ani
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











