Doi valutişti din Slatina, surprinşi în flagrant în timp ce desfășurau activități de schimb valutar fără autorizație, au fost săltaţi, joi, de poliţiştii pentru Investigarea Criminalităţii Economice, acţiunea oamenilor legii fiind derulată pentru a doua zi consecutiv.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au continuat, joi, acţiunile pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite ce se comit la regimul caselor de schimb valutar, de amanet și a schimburilor ilegale practicate de anumite persoane fizice neautorizate.

În urma verificărilor efectuate în zona „Vacanța”, de pe raza municipiului Slatina,  au fost surprinşi în flagrant doi bărbaţi, cu vârste de 30 și 55 de ani, care desfășurau activități de schimb valutar fără autorizație.

Valutiştii auf ost conduşi la sediul poliţiei, amendaţi şi li s-a confiscat banii.

„Aceștia au fost conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în vederea legitimării și luării masurilor legale, ca urmare a nerespectării legislației în domeniu. Astfel, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legea12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de comerț ilicite. Ca măsură complementară, s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a sumelor de bani tranzacționate în mod ilicit”, a declarat Grigorescu.

Articolul precedentLa Scorniceşti se construiesc locuinţe sociale într-un imobil care trebuia să devină judecătorie şi parchet
Articolul următorDoi tineri din Craiova, reţinuţi după ce au tâlhărit o bătrânică