Proiectul privind „Reabilitarea clădirii Policlinica veche Slatina” a trecut de votul consilierilor județeni din cadrul Consiliului Județean Olt, investiția urmând a fi realizată cu bani din bugetul instituției. Valoarea totală a acestor lucrări este de peste 11 milioane de lei.
Conform proiectului, modernizarea clădirii va presupune lucrări de construcţii şi montaj, achiziţionarea de utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale şi dotări. Din momentul demarării lucrărilor, constructorul are la dispoziție 33 de luni pentru a preda obiectivul. „La policlinica veche vor fi lucrări complexe de modernizare. Respectiva locaţie este folosită în prezent şi va trebui să lucrăm pe rând, să închidem câte o anumită zonă pentru a putea face reabilitarea. Joi, am aprobat indicatorii tehnico-economici, va urma procedura de scoatere la licitaţie, fie proiectare plus execuţie, fie separat. Anul acesta nu vor începe lucrările, probabil la începutul anului viitor”, a precizat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.
Această clădire a fost construită în 1975 şi nu a beneficiat niciodată de o reabilitare totală. În prezent, subsolul este total insalubru, conducte sunt sparte, iar unele coloane de scurgere pe verticală deversează direct în subsol.