Un singur centru autorizat și trei abatoare vor funcționa în Craiova, în perioada 22-27 aprilie, pentru sacrificarea mieilor, directorul Direcției Sanitar Veterinare Dolj, Andrei Butaru, estimând că în spațiul de la Piața Chiriac se vor face, zilnic, între 50 și 100 de tăieri.
Ca în fiecare an, cei care vor amenaja spațiul pentru sacrificarea mieilor sunt reprezentanții Piețe și Târgu Craiova.
„Cei de la Piețe și Târgu Craiova au făcut o cerere pentru avizul necesar la punctul de sacrificare temporar din Piaţa Chiriac. Acolo sunt condiții minime pentru a putea funcţiona un astfel de spațiu, respectiv sursă de apă, rece şi caldă, asomator există, loc pentru depozitarea deşeurilor care rezultă în urma sacrificării este, este și spațiu pentru depozitarea pieilor, dar şi tot ce înseamnă material de risc, adică subprodusele de la aceste animale. Acestea trebuie să fie ridicate de o unitate de incinerare autorizată“, a precizat Andrei Butaru, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Dolj.
În fiecare zi, în centrul de la Piața Chiriac va fi prezent personal sanitar veterinar, estimându-se că în cele șase zile de activitate se vor tăia aproximativ 600 de miei și iezi.
„DSV Dolj va asigura zilnic, în perioada 22-27 aprilie, personal sanitar veterinar, un medic și un tehnician vor fi acolo. Deja se lucrează la grafice pentru acea perioadă. Preconizăm că vor fi 50-100 de tăieri, pe zi. Fiind șase zile, acest lucru că acolo vor fi cam 600 de tăieri”, a mai spus Butaru.
Punctul de sacrificare a mieilor va funcţiona de luni până în sâmbătă, între orele 7.00 – 17.00. Tot în Craiova vor mai funcționa și trei abatoare autorizate pentru sacrificarea mieilor.
Doljenii care au miei sau iezi în gospodării îi pot sacrifica, dar nu au voie să îi vândă. Cei care vor fi prinși că fac acest lucru, riscă amenzi aspre, a transmis directorul DSVSA Dolj.