Contractele de finanțare pentru două proiecte, cu o valoare totală de 47,5 milioane de euro, inclusiv TVA, care vizează modernizarea integrală a drumului județean 561A Giurgița – Băilești – Plenița – limita județului Mehedinți, cu o lungime de aproximativ 70 de kilometri, au fost semnate, luni, de reprezentanţii CJ Dolj şi cei ai ADR Sud-Vest Oltenia.

La eveniment au fost prezenţi senatorul Claudiu Manda, președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, viceprim-ministrul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu.

Demersurile sunt implementate în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, din fondurile rezervate pentru proiectele incluse în Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD).

„Suntem într-un moment foarte important pentru CJ Dolj, întrucât semnăm contractele de finanțare pentru două tronsoane ale aceluiași drum județean, respectiv DJ 561A Giurgița – Plenița – limita județului Mehedinți. Fondurile le obținem prin POR, din sumele destinate în mod special administrațiilor locale riverane Dunării, în cadrul SUERD. (…) În momentul în care au fost alocați bani în vederea finanțării proiectelor importante pentru SUERD, noi am fost destul de rezervați cu privire la faptul că vom putea obține toate fondurile necesare. De aceea am și fracționat acest drum, lung de 70 de kilometri, în speranța că vom reuși să implementăm măcar unul dintre cele două demersuri ale noastre. Iată însă că avem această șansă de a pune în operă întreaga lucrare – modernizarea unui drum care traversează șase comune și municipiul Băilești. Este una dintre arterele importante ale Doljului; este unul dintre cele 46 de drumuri ale rețelei de transport rutier pe care o gestionează Consiliul Județean, o rețea care măsoară peste 1.100 de kilometri“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

În cadrul evenimentului desfășurat la sediul Consiliului Județean Vâlcea, au mai fost perfectate documentele de finanțare pentru dotarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Orășenesc Segarcea și pentru amenajarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice în comuna Celaru.

La evenimentul organizat luni, la sediul Consiliului Județean Vâlcea, au mai participat primarul orașului Segarcea, Nicolae Tutunaru, primarul comunei Celaru, Lucian Lion, și directorul Direcției Afaceri Europene din cadrul CJ, Daniela Băluță.

Cele două proiecte depuse de Consiliul Județean Dolj în cadrul POR, ale căror contracte de finanțare au fost semnate luni, prevăd: „Modernizarea DJ 561A Giurgiţa (DJ 561) – Urzica Mare – Urzicuţa – Afumaţi – Boureni – Băileşti – Balasan – Moţăţei Gară – Moţăţei (intersecţie DN 56), tronson 1 – km 0+000 – 41+474“ (având o valoare totală de 27,7 milioane de euro) și „Modernizarea DJ 561A Moțăței  (intersecție DN 56) – Dobridor – Unirea – Plenița – Limita Jud. Mehedinți, tronson 2 – km 41+741 – 72+237“ (cu o valoare totală de 19,8 milioane de euro).

Articolul precedentDoljean reținut după ce a furat bani dintr-o farmacie din Craiova
Articolul următorPrimul președinte al Republicii Moldova, la Universitatea din Craiova