Elevii din județul Dolj vor primi mere, în anul școlar viitor, după ce  reprezentanții Consiliul Județean Dolj au studiat toate variantele privind consumul de fructe sau legume în școli și au optat pentru acest fruct.

Potrivit unui raport întocmit în acest sens, administrația județeană a avut de ales între mere, pere, struguri, prune, morcov, ardei gras, castraveți sau sfeclă roșie. Conform legii, pe parcursul săptămânii, unui elev i se acordă două porții și/sau legume, pentru anul școlar viitor limita valorică zilnică fiind de 0,6 lei/porție. „Se propune ca produsul care va fi achizițonat în vederea distribuirii în cadrul Programului pentru școli al României, în anul școlar 2018-2019, la nivelul județului Dolj, să fie mărul”, se arată într-un proiect de hotărâre care va ajunge pe masa consilierilor județeni, la ședința de joi.

 

 

 

Articolul precedentTânăr din Afumaţi, arestat pentru că a înşelat bătrâne prin metoda „Accidentul”. Bărbatul se sustrăgea urmăririi, de un an
Articolul următorS-a semnat contractul de execuţie pentru modernizarea DJ 606C, proiect de peste 10 milioane lei