Liftiera de la Spitalul Craiova care a cerut din cadourile copiilor bolnavi de cancer va intra în comisia de disciplină a unităţii medicale, potrivit managerului Eugen Georgescu.

El a declarat, pentru realitateadecraiova.net, că şi voluntarul care a semnalat gestul liftierei trebuie să depună o plângere.

„Am stat de vorbă, azi, cu doamna și se pare că lucrurile nu au stat chiar așa. Am rugat-o să facă și o notă scrisă să pornim o verificare în acest caz. Totodată, am sunat la Ford, am lăsat numărul de telefon acolo pentru ca domnul inginer să mă sune şi să vină şi dânsul să ne relateze întâmplarea. Ne trebuie și de la dumnealui o sesizare în scris, după care se va ajunge în comisia de disciplină. Dacă totuşi s-a întâmplat cum s-a semnalat, lucrurile sunt foarte grave şi nu avem nevoie de asemenea oameni aici. Și chiar dacă a fost o glumă, lucrurile nu trebuie să se desfășoare ca acum 40 de ani. Este inadmisibil să faci astfel de glume”, a explicat Eugen Georgescu.

O anchetă internă a fost declanșată de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, după semnalarea pe Facebook a cazului unei liftiere care a cerut din cadourile pe care un grup de tineri le duceau copiilor bolnavi de cancer.

Managerul spitalului, medicul Eugen Georgescu a declarat, pentru realitateadecraiova.net, ca a dispus o anchetă internă, iar mâine va reveni cu o poziție oficială. El a adăugat că i se pare o exagerare mediatizarea acestui caz.

Articolul precedentI-au scris lui Moș Crăciun și speră ca acesta să le treacă pragul casei. 10 povești diferite, aceeași problemă
Articolul următorDonațiile la spital, cu programare, după scandalul cu liftiera care a cerut din cadourile copiilor bolnavi de cancer