Cadrele didactice și liceeni doljeni și-au prezentat oferta școlară pentru anul viitor, miercuri, în cadrul Târgului Ofertelor Educaționale, elevii de clasa a VIII-a aflând astfel despre posibilitățile pe care le au cu privire la instituțiile de învățământ din județ.
Despre importanța marketingului în domeniului învățământului a vorbit și primarul Băniei, Mihail Genoiu, prezent la deschiderea oficială a evenimentului derulat la Centrul Multifuncțional Craiova.
„Este o ocazie unică de a vedea reunite în același loc toate liceele din Craiova și județul Dolj, cu tot ce oferă acestea, într-o prezentare care mai de care mai frumoasă, interesantă, pragmatică sau creativă. Pentru absolvenții de gimnaziu, este momentul cel mai bun în care își pot lua cele mai bune informații despre liceul unde și-ar dori să ajungă, iar pentru profesorii și elevii de liceu este momentul adevărului. Pentru că imaginea unei unități de învățământ în secolul nostru nu se mai construiește doar prin prisma premiilor obținute sau prin faima profesorilor, ci și prin modul de atragere, de prezentare. Este practic, ca o competiție a abilităților fiecărui liceu de a se promova cât mai atractiv pentru copii, de a face marketing în adevăratul sens al cuvântului. Vă asigurăm că Primăria Craiova va continua să investească în infrastructura școlară și vă reamintim că, și în acest an, olimpicii Craiovei vor fi premiați de Primărie și Consiliul Local, în cadrul ceremoniei festive ce va avea loc la sfârșitul acestei luni, când încep oficial și Zilele Municipiului Craiova”, a declarat Genoiu.
La rândul său, inspectorul general școlar al ISJ Dolj, Monica Sună, a punctat rolul pe care acest târg îl are, atât pentru viitorii liceeni cât și pentru părinții acestora, în alegerea liceului sau școlii profesionale.
„Acest eveniment este unul de tradiție, marcant pentru tot ceea ce înseamnă învățământul doljean. Pentru noi este foarte important că atât autoritățile locale cât și cele județene sunt alături de noi atât pentru asigurarea unei baze materiale absolut necesară pentru un act educațional de calitate și pentru susținerea excelenței în educație, pentru că de ani buni atât primăria cât și consiliul județean oferă burse elevilor cu rezultate deosebite la olimpiade și concursuri naționale. Târgul de azi face posibilă întâlnirea dintre licee, colegii naționale, colegii vocaționale, școlile profesionale cu elevii de clasa a VIII-a, cu părinții acestora, fiecare dintre aceste unități de învățământ prezentând oferta pentru anul școlar viitor, baza materială pe care o au, practic tot ceea ce este reprezentativ pentru fiecare unitate în parte”, a precizat Sună.
Vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, și el prezent la deschiderea oficială a evenimentului, consideră că oferta educațională este una vastă și că viitorii liceeni au multe variante pentru a se dezvolta profesional.
„Oferta educațională pentru anul școlar viitor se dovedește a fi una vastă. Este foarte bine pentru că elevii de clasa a VIII-a au de unde alege. Avem printre cele mai bune licee din țară pe profil teoretic și tehnic. Sunt convins că indiferent de opțiunea pe care o vor avea elevii, aceasta va fi una bună și îi va ajuta în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea profesională”.
La târg au fost prezente 46 de unități școlare, dintre care 43 de instituții de învățământ liceal și trei unități de învățământ profesional și tehnic.
Copiii care iubesc sportul pot opta pentru liceul cu un program sportiv, reprezentanții instituției craiovene menționând că pentru clasa a IX-a sunt disponibile 56 de locuri.
„Și în acest an avem o ofertă atractivă pentru cei care vor să practice sport de performanță. Avem 42 de locuri la atletism și 14 locuri la scrimă. Așteptăm să avem copii dornici să vină spre performanță. Noi le asigurăm un mediu în care se dezvoltă. Ne dorim să ne lăudăm peste câțiva ani cu rezultate sportive de excepție” a spus directorul adjunct al Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trișcu” Craiova, Cătălin Brîndușoiu.
Fiecare unitate școlară participantă la eveniment a prezentat atât numărul de locuri disponibile, cât și baza materială de care dispune sau avantajele pe care un copil le va obține alengând un anumit liceu, colegiu sau școală profesională. La rândul lor, viitorii liceeni par a fi hotărâți să aleagă colegiile sau liceele, mai puțin școlile profesionale, dar au spus aceștia, decizia finală o vor lua în funcție de nota de la Evaluarea Națională.