Judeţul Dolj se află, de vineri, ora 12.00, şi până sâmbătă, ora 10.00, sub avertizare cod galben de ploi, vijelii şi grindină.

Potrivit meteorologilor, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Celelalte judeţe aflate sub cod galben sunt Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Olt, Mehedinţi, Cluj, Timiş, Botoşani, Iaşi şi Teleorman.

Totodată, ANM anunţă cod portocaliu începând de vineri, ora 15.00 până sâmbătă la ora 10.00 pentru Bucureşti şi judeţele Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Caraş Severin, Hunedoara , Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.

În cea mai mare parte a Munteniei şi Dobrogei, nordul Olteniei, jumătatea de sud a Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, va ploua torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 40…50 l/mp şi pe arii restrânse 60…80 l/mp.

În special în estul şi sud-estul ţării vor fi vijelii, grindină de medii şi mari dimensiuni şi frecvente descărcări electrice.

Instabilitatea atmosferică se va menţine temporar accentuată şi în următoarele zile, în cea mai mare parte a ţării.

 

Articolul precedentTineri din Daneţi şi Teasc au înşelat o bătrână prin metoda „Accidentul“. Au reuşit să-i ia 10.000 lei
Articolul următorProgramul Zilelor Craiovei, dat peste cap de vreme. Spectacol anulat