Munții de gunoaie de la ghenele din Craiova continuă să le dea bătăi de cap atât cetățenilor, cât și autorităților locale. Nici sesizările telefonice și nici zecile de fotografii postate pe paginile de Facebook ale craiovenilor nu par a avea o rezolvare, cea mai mare problemă fiind, după cum susțin aceștia, focarul de infecție creat în jurul multor blocuri din oraș.

Problema gunoiului a fost pusă în discuție, din nou, într-o ședință extraordinară de consiliu local, marți, consilierii liberali cerându-i edilului să se implice serios în remedierea situațiilor respective. „Nu știu unde vom ajunge cu această situație a gunoiului din Craiova. Vin tot felul de sesizări, vedem imagini peste imagini din diferite cartiere, oamenii reclamă situațiile cu pricina. Ce se poate face cu aceste focare de infecție? Ce se întâmplă, de fapt? Nu putem asigura o minimă igienă în acest oraș?! Unde vreți să ajungem? La ciumă, cumva? Dacă mai punem și mirosul, deja nu știm ce să mai facem”, a spus Marian Vasile, consilier municipal din partea PNL.

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, nu neagă existența problemelor semnalate de către cetățenii urbei, readucând în atenție faptul că activitatea celor de la Salubritate este îngreunată din cauza lipsei mașinilor. „Le-am dat posibilitatea celor de la Salubritate, printr-un proiect votat, să își completeze parcul auto cu câteva autospeciale luate în leasing. Știți bine că finanțările pentru această firmă, atâta timp cât contractul a fost atribuit operatorului regional, au devenit o problemă mai delicată. Am găsit această variantă de a achiziționa mașinile în leasing operațional și sperăm ca la sfârșitul lunii să fie flota completă și să înceapă acțiunea”, a explicat edilul.

Mirosul greu de suportat nu vine, însă, de la aceste tomberoane, după cum a spus Genoiu. Acesta dă vina pe groapa de gunoi și pe anumite focare din oraș, amintind aici Balta Craioviței. „Referitor la mirosul din oraș, nu acele platforme pun probleme, ci groapa de gunoi. Pe lângă groapa de la Mofleni mai avem și Balta Craioviței, de exemplu, care poate provoca probleme. Sunt disfuncționalități, este adevărat. Mirosul de gunoi vine de la diferite focare, dar nu tomberoanele sunt de vină. Vorbim despre suprafețe mari”, a conchis Genoiu.

Articolul precedentPrimarul Craiovei: „Întârzieri la Spitalul Regional. Sperăm să avem amănunte despre proiect, la sfârșitul lunii august”
Articolul următorABA Jiu, despre situația de la Cârcea: „S-a diminuat cantitatea de biodiesel care plutește la suprafața apei”