Cea mai mare expoziție columbofilă din partea sudică a țării va avea loc sâmbătă și duminică, la Centrul Multifuncţional Craiova, evenimentul fiind organizat de Asociaţia Columbofilă Dolj „Gelu Ioan Gătejescu“, în colaborare cu Asociaţia Crescătorilor de Porumbei şi Păsări de Agrement din Craiova „Fauna Băniei”.

În cadrul acestei manifestări vor fi expuşi şi premiaţi cei mai buni porumbei voiajori, păsări care s-au remarcat în mod deosebit în competiţiile columbofile din acest an.

Totodată, vizitatorii vor putea vedea porumbei din rasele de agrement şi cele mai frumoase păsări de rasă din judeţul Dolj.

Expoziţia va fi deschisă publicului sambătă, între orele 08.00-17.00, şi duminică, începând cu ora 08.00 pană la ora 12.00.

„Ne bucurăm că avem ocazia de a organiza din nou, la Craiova, aceast extraordinar eveniment! Va fi un adevărat regal pentru iubitorii de animale din sudul ţării, la expoziţie anunţându-şi participarea cei mai importanţi columbofili din Oltenia şi crescătorii emblematici de păsări de rasă, găini, gâşte, raţe, din judeţul Dolj. Este un nou prilej pentru craioveni şi nu numai de a intra în contact cu unul dintre cele mai frumoase hobby-uri, din punctul meu de vedere, creşterea porumbeilor şi păsărilor de rasă“, a precizat Florin Gătejescu, preşedintele Asociaţiei Columbofile Dolj „Gelu Ioan Gătejescu“ şi al Asociaţiei Crescătorilor de Porumbei şi Păsări de Agrement din Craiova „Fauna Băniei“.

 

Articolul precedentFocuri de armă la Pieleşti, pentru prinderea unor hoţi de maşini. Doi dintre ei au reuşit să fugă pe câmp – FOTO&VIDEO
Articolul următorCei mai buni sportivi și antrenori doljeni, premiați și anul acesta. Primăria Craiova alocă 40.000 de lei