Un laborator al Facultății de Automatică, Calculatoare și Electronică din cadrul Universității Craiova a beneficiat de dotări în valoare de 24.000 de euro, efectuate de către unul dintre furnizorii de top din domeniul automotive, din Sibiu, compania urmând ca şi în anul 2019 să mai facă o investiţie, tot în acest laborator, de 20.000 de euro.

Universitatea din Craiova a încheiat în 2017 un parteneriat strategic cu Continental Automotive Systems Sibiu. Acest contract menționează investiții financiare pentru dotarea laboratoarelor, susținerea de competiții studențești și evenimente, precum și în alte inițiative ale universității dedicate dezvoltării competențelor și cunoștințelor studenților din aria tehnică în cadrul Universității din Craiova.

De asemenea, cei mai buni 20 de studenți de la programele de studii de interes pentru compania din Sibiu vor beneficia de burse în valoare de 500 de lei pe lună, fiecare.

„Parteneriatul cu Continental Sibiu este un exemplu de oportunitate fericită și un real câștig pentru ambii parteneri. Facultatea noastră reușește din nou să stea aproape de cerințele pieței muncii și să răspundă prompt semnalelor acesteia. Studenții noștri și colectivul de cadre didactice primesc confirmarea propriei pregătiri tehnice prin fructificarea diferitelor tipuri de colaborări dezvoltate în cadrul acestui parteneriat: creștere profesională prin stagii de practică, internship-uri, concursuri, proiecte comune de cercetare-dezvoltare. Salutăm încă o dată, pe această cale, pragmatismul, generozitatea și deschiderea companiei Continental Sibiu” a declarat Dan Selișteanu, decanul Facultății de Automatică, Calculatoare și Electronică.

La rândul său, managerul companiei din Sibiu a menţionat că investiţiile în domeniul învăţământului ajută la creşterea calităţii forţei de muncă.

„Continental Sibiu este o companie în continuă creștere şi pentru ca aceasta să fie sustenabilă, avem nevoie de angajaţi bine pregătiți. Investiția în universități ne ajută în primul rând pe noi, să avem angajații de care avem nevoie, dar și societatea în general, prin creșterea calității forței de muncă” a precizat Oswald Kolb, manager general al Continental Automotive Systems Sibiu.

Articolul precedent„Smart Start SUA”, program pentru antreprenorii din Dolj. Oportunităţi de conectare la realităţile pieţei americane
Articolul următorMinistrul Muncii şi cel al Sănătăţii, declaraţii în contradicţie cu realităţile din Dolj. CAS Dolj confirmă deficitul de medici